Moda femeilor instarite

Cel mai cunoscut poliester textil este tergalul, foarte folosit singur sau in combinatie cu lana, al carei aspect il imita. Aceste fibre provin din transformarea subproduselor petroliere. Iar inovatiile in domeniu sunt constante: dupa Al Doilea Razboi Mondial s-au inventat fibrele de triacetat, din care se produc materiale care se usuca usor, nesifonabile, si care pot fi fixate termic, adica plisate permanent, ceea ce suprima calcatul.   S-au gasit multe asemenea camasi-rochie in mormintele copte datand din primele secole de dupa Hristos, dar intrebuintarea lor era cu mult mai veche. Tunicile coptilor erau decorate cu ornamente de stiluri diferite, a caror clasificare cronologica este nesigura. Lungi sau scurte, ele au fost purtate de catre ambele sexe in intreg Imperiul Bizantin. Erau din in, aveau modele policrome din lana, fiind cateodata cusute cu un fir de matase.

 Noutatile costumului calatoreau o data cu ambasadorii si soldatii. Austeritatea maiestuoasa a costumului spaniol ne da o imagine fidela a spiritului ce domnea la Curtea lui Filip al II-lea, unde pe hainele negre se purtau bijuterii stralucitoare. Spanioloaicele, si o data cu ele femeile din toata Europa, au renuntat la marile decolteuri patrate, iar spaniolii au lasat de o parte pour- point-urile deschise la gat.   Ferre, care stie sa fie si incendiar, si simplu, jongleaza cu proportiile si e constient ca esentialul este sa stii carui model se preteaza materialele frumoase care exista. Dolce & Gabana, care recunosc in femeie un personaj puternic, se inspira din miscarea flower-power. Olivier Lapidus isi realizeaza toate modelele din matase, inclusiv incaltamintea, bijuteriile, gentile, nasturii sau celelalte accesorii.

Adevarul este ca fiecare se poate regasi intr-un parfum. Parfumul pe care il folosim vorbeste despre noi, ne defineste. O femeie se distinge prin parfumul sau, ce o insoteste in permanenta asemeni unei umbre; identitatea olfactiva se contopeste cu o identitate imaginara.Astazi nimeni nu mai ramane in top intamplator sau ocupandu-se cu improvizatii.  Totusi, multi muncitori din aceasta perioada purtau bluze asemanatoare acelora ale taranilor din secolul al XlX-lea; pantalonii lor din velur erau mai largi decat ai burghezilor; nu aveau guler intarit si nu purtau nici cravata. Femeile din clasa muncitoare urmau moda femeilor instarite, dar ele nu purtau palarie, ci doar boneta. 

Luptatorii ocazionali n-ar fi acceptat uniforma care pe atunci era purtata de trupele de mercenari profesionisti. Spre sfarsitul secolului al XV-lea ei au adoptat niste costume mai potrivite, asa-numitele lansquents elvetiene: pourpoint-uri scurte, dand libertate miscarilor, si pantaloni pana sub genunchi, totul fiind vatuit, pentru amortizarea socurilor, si ornat cu dechiquetures (taieturi, sfasieri in material), care vor deveni adevarate semne de recunoastere (fig. 47). Creatorul englez Redfern a compus pentru printesa Alexandra de Galles un costum fara ornamente, din lana uni, format dintr-o jacheta cu un guler taior si revere, un corsaj din aceeasi stofa si o fusta lunga. Incet-incet, corsajul de drap va fi inlocuit printr-o vesta colorata sau printr-o bluza a carei evolutie o va urma indeaproape pe cea a camasii masculine.