In India, bumbacul era filat deja de trei mii de ani cand, catre secolul al V-lea d.H., s-a inventat roata de mana, care reprezinta una dintre primele incercari de a mecaniza filarea. Fusul a fost fixat pe o roata ce era invartita cu o manivela, iar miscarea servea cand la toarcerea firului, cand la infasurarea lui. Acestia aplicau fiecare culoare in parte, cu pensula, si treceau tesatura prin bai destinate fixarii tonurilor, protejand uneori partile deja pictate pnn acoperirea lor cu ceara. Contrafacerile erau foarte departe de originale, astfel ca in 1685 in Franta au fost interzise vanzarile de panze pictate si de imitatii Abia in 1759 a fost autorizata imprimarea pe stofa in regatul Frantei.
Printii obisnuiau sa faca apropiatilor lor cadouri, tesaturi sau haine confectionate pe cheltuiala lor. De exemplu, Ludovic al Xl-lea a cumparat de doua ori velur pentru a oferi rochii cumnatelor sale, "pentru ca domnisoarele de Savoia n-au gasit destul de frumos primul velur". Aceasta toaleta era creata pentru femei rezonabile, nu pentru papusi de salon. Deoarece nu este locul aici sa discutam schimbarea mentalitatilor femeilor care incepeau sa poarte aceste toalete, ne vom interesa doar de schimbarea imaginii tipice a femeii, reflectata prin costumul ei.
Si poate ca succesul obtinut de Jamiroquai se datoreaza si ciudatelor palarii purtate de cantaret, a carui mama e designer de palarii.Daca pe scena palariile erau un succes, in sala ele enervau. La sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului XX, palariile aveau o inaltime fara prccedent, spre indignarea celor care, in sala, se aflau in spatele doamnelor care purtau asemenea palarii. in Moldova cizmele sunt doar pentru barbati, iar in Maramures ele nu apar niciodata, nici macar pentru barbati, in Bihor si in Maramures coafura feminina a atins formele barocului.in final trebuie sa subliniem inca o data ca modele lasa locul unor prototipuri seculare, chiar milenare, care revin din memoria colectiva, aparent adormita, impunandu-se mereu, pentru a se detasa de cele din jur.
Desi ulterior a fost inlocuita de livreaua in stil englezesc, mai simpla, ea mai apare uneori si astazi, in imprejurari solemne. Catre anul 1900, costumele pe care trebuia sa le poarte fiecare categorie de servitori erau definite cu precizie: o haina de culoarea casei (verde inchis, albastru sau maro), o vesta cu dungi pentru valeti, vizitii in redingota de aceeasi culoare, maitres d'hotel in haina neagra si manusi albe pentru cei care servesc la masa. Cat despre chilot, ar trebui sa spunem ca pana in secolul al XVIII-lea el era interzis femeilor din inalta societate, aceasta „faradelege" fiind permisa doar prostituatelor si servitoarelor. Chiar Biserica il numea „imbracaminte de tarfa". Pana si in secolul XX se gasea cate o femeie care sa spuna: „Chilotii sunt indecenti pentru ca ascund un lucru rusinos, facandu-te sa te gandesti imediat la acel lucru."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu