Vestonul modern

 Pudoarea, motiv invocat cu predilectie de catre moralistii crestini, este o idee imprumutata din traditiile iudaice (celelalte civilizatii antice considerau obisnuinta de a se imbraca drept o binefacere, si nu o obligatie morala). Semnificatia rituala a costumului n-a disparut nici astazi.  Costumul grec antic pe de o parte si costumul european de la inceputul secolului XX de cealalta parte reprezinta exemplificari aproape perfecte ale acestor doua mari tipuri de haine, care sunt, cel mai adesea, combinate. in Europa Evului Mediu, de pilda, mantiile erau cape sau mari esarfe de forme geometrice simple, suprapuse pe o imbracaminte ajustata si cusuta, iar in India zilelor noastre san'-ul se poarta de obicei cu o mica bustiera cusuta. 

In aceeasi perioada s-a propagat vestonul modern, numit la origine tweed, deoarece croitorul Humann, care spre 1840 fabrica acesti "saci" neajustati la talie, ii croia din tesaturi usoare ce prove-neau din Scotia, de pe malurile raului Tweed. Vestonul avea revere care se incrucisau si care se inchideau cu nasturi, pentru ca haina sa poata fi bine inchisa pe piept. Rochiile acestei perioade nu aveau adesea nici o pensa la piept, de parca orice femeie putea adopta o silueta la fel de dreapta ca aceea a unui baiat. in aceasta cautare de identificare, femeia isi va taia parul foarte scurt, lasand doar un carliont sa-i iasa de sub palaria clopot, infundata pana la ochi. in acelasi timp ea a renuntat la unul din „privilegiile lenevelii": pielea alba.

Manusile au fost purtate inca din Antichitate. Cea mai veche pereche de manusi a fost purtata de catre faraonul Tutankhamon. Actorii greci au intrebuintat manusile pe scena. Prin secolul al Xll-lea manusile pontificale erau albe si simbolizau puritatea, pentru ca ulterior culoarea lor sa fie asortata costumului bisericesc.  Poate tot dintr-o motivatie igienica s-a mentinut si vechiul obicei - semn de respect - de a nu se prezenta unei persoane un obiect tinandu-1 in mana, ci doar pe un evantai sau pe palmele acoperite cu manecile hainei.in lumea araba erau foarte accentuate diferentele costumului in functie de profesiuni, si nu doar legat de pozitia sociala.

 in Vechiul Regim, cand regele aparea in public, el era intotdeauna imbracat in alb. Acest obicei era atat de incetatenit, incat la un moment dat francezii nici n-au putut crede ca omul imbracat in negru aflat langa Fransois I era chiar Carol Quintul. in timp ce in jurul suveranilor se instaura un ceremonial formalist (care va deveni in secolul al XVII-lea o eticheta plina de constrangeri), incepeau sa se alcatuiasca diferite Ordine cavaleresti care isi exprimau fraternitatea in general printr-un costum-uniforma fastuos si printr-un colier de orfevrarie ce reprodu-cea emblema aleasa de fiecare Ordin in parte. De la Londra la Paris si de la Milano la New York hainele negre se poarta cu ace de siguranta, care sunt simple sau de care se atarna mici medalioane, cruciulite, inimioare, stelute. Casa Chanel a prezentat chiar cateva modele de rochii negre cu ace de siguranta de diferite marimi.Tot aici putem aminti istoria blugilor, inventati in 1850 de catre Lewis Strauss.